ENGIE România, indisponibil în ianuarie

Distribuie articolul

În perioada 1-22 ianuarie, la ENGIE, se vor desfășura lucrări de actualizare şi îmbunătăţire a sistemelor informatice ale companiei. Astfel, în acest interval vor exista limitări şi indisponibilităţi temporare în procesarea solicitărilor din partea clienţilor, iar anumite funcţionalităţi nu vor putea fi utilizate. Furnizarea de gaze naturale, energie electrică și servicii tehnice nu va fi afectată.

Pentru urgenţe tehnice de gaze naturale (incendii, explozii, miros de gaze, lipsă accidentală de gaze) sau energie electrică (întreruperi furnizare energie electrică), clienţii pot apela, în continuare, Serviciul Urgenţe non-stop specificat pe factură.

În perioada menționată mai sus, ENGIE nu va emite facturi pentru luna ianuarie, iar termenul de plată nu va fi modificat și se va derula din momentul în care facturile vor fi emise.

Plăţile efectuate de clienţi în perioada 1-22 ianuarie vor fi recepţionate de către companie, însă vor deveni vizibile în sistemele acesteia şi în contul de client, MyENGIE, după data menționată și între 8 şi 22 ianuarie, formularul de contact online de pe site-ul engie.ro nu va fi disponibil. De asemenea, între 12-22 ianuarie, accesul în contul de client şi în aplicaţie, transmiterea indexului autocitit, plata facturilor prin intermediul site-ului engie.ro, activarea facturii prin e-mail, precum şi programarea online a serviciilor tehnice nu vor fi disponibile.


Distribuie articolul

You May Also Like