Greva generală din Educație, foarte aproape de blocaj!

Distribuie articolul

Ieri s-a întâmplat ceea ce în mod natural nu trebuie să se întâmple. Întâlnirea dintre reprezentanții Guvernului și sindicate s-a finalizat fix ca-n gară.

Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului, cel ce-i ducea mapa acum câțiva ani infractorului Liviu Dragnea, bașca un condamnat penal, chiar și cu suspendare, la șase luni pentru conflict de interese, a venit cu o propunere „marcă înregistrată” a actualei guvernări, și anume aceea de a acorda salariaților din Educație două tranșe, in lunile iunie și octombrie, de câte 1000 de lei, sub formă de vouchere.

Acesta a invocat faptul că în PNRR nu se admit creșteri salariale.

O minciună cât casa la care inclusiv ministrul Educației, Ligia Deca a rămas blocată.

 Evident, sindicaliștii au solicitat o zi de consultări cu proprii membri din teritoriu urmând ca astăzi să vină cu un răspuns la oferta guvernamentală.

Previzibil, răspunsul va fi unul negativ, pentru că dincolo de oferta venită cumva din milostenie, va conta și gafa lui Neacșu, aceea de a-i minți în față pe profesori.

 Nu știm exact câtă carte a făcut Neacșu la viața sa, cert e că de astfel de pseudo-politicieni s-a cam săturat toată lumea.

Cum a mințit secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, că PNRR nu ar permite creșteri de salarii sau sporuri pentru profesori, aflați în grevă generală: Guvernul și Parlamentul au mărit constant în 2023 veniturile diferitelor categorii de bugetari

Secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, a declarat ieri la negocierile cu sindicatele că PNRR nu permite creșteri de salarii sau sporuri la profesori. Realitatea este că în PNRR nu apare nici o interdicție legată de majorări salariale, iar guvernul și Parlamentul au mărit constant în 2023 veniturile diferitelor categorii de bugetari.

Ce a declarat Marian Neacșu la ieșirea de la negocierile, la care a fost șeful echipei guvernamentale, cu reprezentanții FSLI și FSE Spiru Haret, pe revendicările personalului din școli aflat în grevă generală din 22 mai: ”Este foarte clar în momentul acesta că, determinat de condiționalitățile europene stabilite prin PNRR, nu poate fi vorba despre niciun fel de creștere salarială. 

 Colegii din învățământ sunt în momentul ăsta la maximul grilei, iar acest Guvern este cel care a făcut posibil acest lucru. De asemenea, nu poate să fie vorba în momentul ăsta de acordare de sporuri”.

Guvernul și Parlamentul, creșteri de salarii și sporuri pe bandă rulantă:

– Martie 2023: Toți bugetarii care lucrează cu fonduri europene au primit sporuri printr-o Ordonanță de urgență a guvernului Ciucă. 

– Mai 2023: Parlamentul a votat salarii cu până la 50% mai mari și creșterea numărului de angajați la Administrația Fondului pentru Mediu, în plină grevă a profesorilor care cer majorări de salarii. 

– Martie 2023: Parlamentul a votat acordarea unui spor la salariu de 25% pentru angajații Agenției Naționale de Integritate (ANI) pentru presupusă suprasolicitare neuropsihică. USR a atacat legea la CCR, care a declarat-o neconstituțională

– Aprilie 2023: Magistrații și-au mărit salariile retroactiv cu 25 la sută și solicită sumele restante pe ultimii 5 ani. 

– Martie 2023: Parlamentul a votat creșteri de salarii pentru angajații de la Academia de Științe Agricole și Silvice, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. 

Ce prevede PNRR pe acest capitol:

Reforma 4. Dezvoltarea unui sistem de salarizare echitabil și unitar în sectorul public

Una dintre măsurile prevăzute în Programul de Guvernare 2020-2024 constă în demararea unei ample evaluări a criteriilor care stau la baza salarizării în sistemul public, ca o condiție esențială a îmbunătățirii cadrului legislativ (Legea nr.153/2017).

 În acest sens, criterii precum complexitatea muncii trebuie evaluate, în mod obiectiv, fiind necesare corelări între muncă și nivelul de salarizare din sistemul public.

Obiectivul general al reformei sistemului public de salarizare vizează asigurarea unei politici de salarizare echitabile și sustenabile prin eliminarea discrepanțelor salariale existente în prezent în sistemul bugetar, restabilirea ierarhiilor funcțiilor în cadrul domeniilor de activitate, precum și între domenii de activitate, revizuirea sistemului de acordare a sporurilor, precum și instituirea unui sistem de stimulare a performanței.

În cadrul acestei reforme se vor desfășura următoarele acțiuni specifice:

(1) Realizarea unei evaluări globale a impactului Legii privind salarizarea unitară, inclusiv a unei evaluări a impactului fiscal al noii legi (până la 31 martie 2022);

(2) Adoptarea și intrarea în vigoare a noului cadru juridic privind remunerarea funcționarilor publici (Legea privind salarizarea unitară) (până la 30 iunie 2023).

Premierul Ciucă nu a menționat nicio „condiționalitate PNRR“

Premierul Nicolae Ciucă le-a spus reprezentanților elevilor și părinților că nu este înțeles de sindicatele din educație și că nici nu are cum să dea salarii mai mari angajaților din învățământ nu din cauza vreunui deficit bugetar sau a constrângerilor financiare, ci pentru un motiv mai degrabă etic. Nicolae Ciucă a spus că o majorare salarială în Educație a crea o inechitate pe care ar trebui apoi să o rezolve prin noua lege a salarizării.

În concluzie, aproape cert greva generală va continua…


Distribuie articolul

You May Also Like