Ghiozdanul cu rechizite și uniformele …la control!

Distribuie articolul

Odată cu iminenta începere a noului an şcolar, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin Comisariatele județene și regionale, a demarat acţiuni de verificare a rechizitelor, uniformelor şi ghiozdanelor şcolare.

Totodată, ANPC recomandă cumpărătorilor să verifice dacă eticheta menţionează compoziţia fibroasă a produselor, respectiv denumirile fibrelor componente, urmate de procentul în greutate al fiecărei fibre; în cazul în care produsul are şi căptuşeală, compoziţia acesteia trebuie precizată în mod expres. „Orice produs textil trebuie să aibă instrucţiunile de întreţinere marcate pe eticheta din material textil, rezistentă la tratamente umidotermice, montată/cusută în interiorul produsului.

Instrucţiunile de întreţinere trebuie să acopere toate tratamentele, în ordinea: spălare, clorurare, călcare, curăţare chimică şi uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat).

La îmbrăcămintea pentru copii, acele capete libere ale cordoanelor glisante, ale cordoanelor funcţionale şi centurilor de înnodat sau eşarfelor cu nod nu trebuie să conţină ornamente tridimensionale sau noduri şi trebuie protejate împotriva destrămării, de exemplu prin topire la cald sau prin cusătura de întărire; capetele pot fi dublate sau pliate cu condiţia să nu determine apariţia riscului de a se agăţa”, se precizează în comunicatul de presă.

De asemenea, rechizitele şcolare (caiete de diferite tipuri, penare, carioci, pixuri, radiere, seturi de markere colorate, acuarele, blocuri de desen, truse geometrice, învelitori caiete şi cărţi) şi ghiozdanele sau rucsacurile trebuie să fie însoţite de elemente de identificare şi caracterizare traduse în limba română, respectiv denumire producător/importator sau distribuitor şi adresa acestuia, denumire produs, dimensiuni, compoziţie sau instrucţiuni de întreţinere, după caz.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: