Galațiul, locul 6 mondial la Robotică  

Distribuie articolul

Elevii din Galați, care au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Robotică din Costa Rica, au obținut cea mai bună clasare din istorie, în această competiție. Echipa din Galaţi care a reprezentat România se numeşte „Hot Steel” şi este formată din elevii Alexandra Buruiană, de la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri”, şi Mihai Profir, Robert Enache şi Dănuţ Constantin Oprea, de la Colegiul Naţional ”Alexandru Ioan Cuza”.

 

Cei patru elevi din Galaţi au conceput un robot autonom care permite creşterea şi îngrijirea sturionilor. Peştii care fac parte dintr-o specie pe cale de dispariţie sunt ţinuţi într-un bazin, iar robotul îi hrăneşte, le curăţa spaţiul şi reglează calitatea apei. La final, robotul separă peştii ajunşi la maturitate pentru a fi eliberaţi în ape naturale, totul cu ajutorul unor motoare sincronizate şi al energiei regenerabile.

Robotul construit de elevii gălăţeni are circa doi metri înălţime. Sistemul a fost conceput astfel încât energia să fie produsă de panouri fotovoltaice care captează lumina. Totodată, panourile alimentează sistemul de filtrare a bazinului pentru ca apa să fie curată, iar în momentul în care plantele din jurul bazinului cresc, robotul le culege şi plantează altele în loc.

Distribuie articolul

You May Also Like