În sfârșit, un capitol la care suntem campioni: toboganul economic. Galațiul a înregistrat anul trecut cea mai mare prăbușire în topul celor mai bune orașe pentru afaceri din România. Am ajuns să fim depășiți de municipalități precum Bistrița, Slobozia, Călărași, Sfântu Gheorghe sau Deva iar șansele de redresare sunt infime.
Casamentul, realizat în ultimii șase ani în România de revista economică Forbes, plasează în 2017 Galațiul pe locul 33, la nivel național, în cădere de pe locul 18, ocupat în 2016. Indicatorii economici care ne-au adus spre coada clasamentului (în care sunt incluse primele 40 de localități din țară) arată astfel:
PIB/capita în 2017 (mii lei): 24,9
Salariu mediu net lunar 2017 (lei): 2.002
Firme active la 1.000 de locuitori: 23,5
ISD/capita (mii euro): 943
Șomaj la sfârșit de an 2017 (%): 9,3
Cifra de afaceri per capita (euro): 7.263
Conform jurnaliștilor de la Forbes, metodologia prin care au fost departajate orașele a fost analiza pe de o parte a reședințelor de județ, polii de business din fiecare unitate administrativă, dar și rezultatele înregistrate la nivelul întregului județ. Criteriile au fost Produsul Intern Brut, salariul mediu, stocul de investiții străine directe, rata șomajului, numărul de firme active, cifra de afaceri și profitul net mediu, dar și rețeaua de drumuri publice modernizate și căile ferate, precum și stocul de locuințe sau numărul de unități de învățământ.
”Toți acești indicatori au fost corelați cu dimensiunea populației și au fost acordate anumite bonificații în condițiile în care anumite orașe și județe aveau unul sau mai multe aeroporturi în apropiere. Dincolo de evoluțiile mai mult sau mai puțin spectaculoase de la un an la altul, scopul acestui clasament rămâne același: identificarea discrepanțelor economice dintre principalele orașe din România, a avantajelor pe care le oferă acestea pentru posibilii investitori și, în cele din urmă, pentru atingerea potențialului pe care fiecare dintre orașe și comunități îl are din perspectiva nivelului de trai”, susțin jurnaliștii Forbes.
Datele statistice necesare au ca surse Institutul Național de Statistică, Comisia Națională de Strategie și Prognoză, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Ministerul Finanțelor Publice și listafirme.ro.
Primele zece poziții sunt ocupate de București, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Arad, Constanța, Alba – Iulia, Oradea, Sibiu și Iași.
Spre a înțelege ce se întâmplă economic în alte zone din România e de ajuns să dăm exemplul Brașovului, care nu are doar noroc cu muntele, cum susține viceprimarul Picu Apostol Roman, ci cu cele 8 (opt) parcuri industriale din județ: Parcul Industrial Carfil, Parcul Industrial Feldioara-Halchiu, Parcul Industrial Metrom, Parcul Industrial Zărnești, Parcul Industrial Prejmer, Brașov Industrial Park, Brașov Business Park și Sofimat Logistic Park. La care se mai adaugă și patru incubatoare de afaceri ce găzduiesc 250 de firme.
În Topul 40 Forbes al celor mai bune orașe pentru afaceri din România se află, în urma noastră, Drobeta Turnu – Severin, Bacău, Focșani, Târgoviște, Botoșani, Vaslui și Piatra – Neamț. Restul orașelor sunt în frunte.