Folteștiul merită o administrație performantă!

Distribuie articolul

 

 

Mă numesc Luca Dănăilă, și cu siguranța mă cunoașteți.

Sunt tată a doi copii, am 56 de ani, și o bogată experiență în administrația publică locală, unde am fost consilier local timp de trei mandate.

Ce îmi doresc pentru comuna Foltești?

În primul rând, îmbunătățirea relațiilor dintre personalul din cadrul Primăriei și locuitorii comunei (pentru o mai bună administrație). Digitalizarea în adevăratul sens al cuvântului, și nu formal, cum este în prezent.

Înființarea unui birou unic de relații cu publicul, unde o persoană abilitată să răspundă prompt, în timpul programului, la orice cerere a cetățenilor.

O bună comunicare cu cetățenii, inclusiv prin sistemul electronic și aici mă refer la mail-uri.

În satul Stoicani – Amenajarea unui cabinet medical, prin colaborarea cu medicul de familie ce va fi prezent cel puțin o dată la două săptămâni pentru consult și eliberarea rețetelor. Astfel, persoanele în vârstă nu vor mai fi nevoite a se deplasa la Foltești.

Voi continua finalizarea celor începute de predecesor. Modernizarea școlii va conduce la reducerea cheltuielilor administrative, și transformarea unității de învățământ în „Școala verde”.

Mă voi implica direct cu ajutorul Consiliului Local în procurarea de lemne pentru sezonul rece, necesare pentru încălzirea locuințelor persoanelor cu venituri modeste, locuințelor sociale, distribuind lemnele la prețul de achiziție + transport.

Implicarea Consiliului Local în diminuarea consumului energetic, scăzând astfel prețul de cost, fără a întrerupe alimentarea cu apă și iluminatul stradal.

-PROGRAME CU FONDURI EUROPENE ȘI GUVERNAMENTALE PENTRU FACILITAREA ACCESULUI LA RESURSE ȘI FINANȚĂRI. Accesarea unor programe cu fonduri europene nerambursabile destinate sprijinului inițiativei tinerilor pentru a le oferi posibilitatea să își pună în practică ideile și proiectele.

– Investiții în iluminatul public pe toate străzile comunei, iluminat Smart cu panouri fotovoltaice.

-Locuri de joacă pentru copiii noștri.

 

Comandat de Forța Dreptei, Filiala Jud. Galați.

Realizat de SC Tornada Lighting SRL.

Publicat de Express de Dunăre.

Cod de Identificare al Mandatarului Financiar Coordonator atribuit de AEP: 21240063


Distribuie articolul

You May Also Like