Finala la futsal, la începutul lui iulie

Distribuie articolul

Campionatul național la futsal a fost, cum era de așteptat, înghețat cu o singură excepție. Federația Română și-a dat acordul pentru disputarea unui baraj în două manșe, între ocupantele primelor două locuri din clasament.

La data întreruperii competiției echipa gălățeană United se afla pe prima poziție fiind urmată de Imperial Miercurea Ciuc, cele două fiind adversare și în finala din anul anterior.

De altfel, United Galați este finalista ultimelor patru ediții de campionat.

Antrenorul lui United, Florin Ignat spune că va fi o dublă în care va conta foarte mult inspirația din ziua de disputare. Celelalte amănunte, de genul unde e primul meci, nici nu mai contează pentru că, oricum dubla manșă se va disputa fără spectatori. Au revenit la echipă și jucătorii din Republica Moldova, după perioada de carantină, iar poate cel mai important lucru, s-a dat acceptul desfășurării antrenamentelor în sală.

Cele două manșe care va stabili campioana României în ediția 2019-2020 vor avea loc cel mai probabil în prima parte a lunii iulie, asta dacă nu vom avea evoluții nefavorabile în ceea ce privește pandemia de coronavirus.


Distribuie articolul

You May Also Like