Eveniment dedicat bicicliștilor, la Galaţi

Distribuie articolul

Un eveniment dedicat gălățenilor pasionați de biciclete va avea loc sâmbătă, la Galați. Este vorba despre a II-a ediţie a acțiunii „Galațiul Pedalează”,  care se adresează gălățenilor care au cel puțin 14 ani. Traseul are o lungime de circa 7 km, urmând străzile Brăilei şi Domnească, până la Grădina Publică unde va fi organizată o tombola, iar cei mai norocoși participanți vor câştiga diverse produse oferite de sponsori.

Potrivit organizatorilor, întâlnirea bicicliștilor va fi sâmbătă, la ora 17.00, în parcarea Sălii Sporturilor, din apropierea Stadionului Dunărea, unde, mai întâi, toţi cei înscrişi vor primi taloane cu numere pentru tombola care se va organiza la final.

„Pentru participarea la tombolă este necesar însă să va înscrieți online, în mod gratuit, la adresa https://bit.ly/2qYbB71, detalii despre eveniment putând fi găsite pe pagina de Facebook dedicată avenimentului: „Galaţiul Pedalează – ediţia a doua”. Înscrierile online se vor închide  vineri, 11 mai, la ora 12.00, cu precizarea că persoanele care nu vor reusi să se înscrie, vor putea parcurge traseul alaturi de noi, însă nu vor putea participa la tombola”, se arată în comunicatul Asociaţiei Bike Works.

Participanții se vor plimba pe străzile din oraș și vor fi obligați să respecte o serie de reguli.

„Important de precizat este că se va merge pe prima bandă a arterelor de circulaţie, ritmul va fi unul de plimbare, cu o viteză medie în jur de 10-15 km/h, coloana fiind deschisă, flancată și închisă de membrii Bike Works. Condiții de participare: vârstă minimă 14 ani; bicicletă funcțională; cască de protecție, recomandată; carte de identitate; cunoștințe minime de circulație rutieră. Prin parcurgerea traseului, fiecare își asumă că va respectă regulile de circulație și indicațiile organizatorilor. Totodată, coloana de biciclişti va fi însoţită şi de echipaje ale Poliţiei”, precizează organizatorii.

Potrivit reprezentanților Asociației Bike Works, scopul plimbării de sâmbătă este de a-i motiva pe gălățeni să facă mişcare şi de a-i avertiza pe șoferi de numărul în creștere de bicicliști.

Distribuie articolul

You May Also Like