Ești conducător auto? Trebuie să știi asta!

Distribuie articolul

În ședința de Guvern din 18 august a fost adoptată o ordonanță de urgență prin care se suspendă dreptul de a circula pe drumurile publice șoferilor care nu înregistrează contractul de vânzare-cumpărare al maşinii.

Situaţiile în care se propune  suspendarea de drept a înmatriculării sunt următoarele:

– noul proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului;

– în cazul expirării / anulării inspecției tehnice periodice a vehiculului

Aceeaşi sancţiune se aplică şi pentru autoturismele care nu corespund tehnic.

Noii proprietari de vehicule au la dispoziţie, conform textului legii, 90 de zile pentru a înscrie documentele în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate.

„În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente de înmatriculare transcrierea  transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”, se arată în document (ORDONANŢĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice).

În același document se stipulează că organul fiscal care operează scoaterea vehiculului din evidenţa fiscală a fostului proprietar are obligaţia de a notifica înstrăinarea acestuia în termen de 5 zile lucrătoare autorităţii competente de înmatriculare, care, la rândul său, face menţiunea privind înstrăinarea vehiculului în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, în termen de 30 de zile de la primirea notificării.

Distribuie articolul

You May Also Like