Elevii navetiști, bătaia de joc a guvernanților! Urât.

Finanțarea transportului local al elevilor din învățământul preuniversitar a fost în ultima perioadă un motiv de dispută între Ministerul Educației și administrațiile publice locale.

„Ministerul Educației nu a avut niciun leu pentru această destinație”, a spus Sorin Câmpeanu, la o întrunire recentă a Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România.

El a mai subliniat necesitatea unei clarificări asupra modului de finanțare a transportului local pentru elevii din învățământul preuniversitar într-un pachet legislativ ce urmează să fie adoptat în viitor.

„Transportul local a fost dintotdeauna la autoritățile locale. A fost o încercare, la un moment dat, de trecere a efortului bugetar de la autoritățile locale la minister, după care, într-adevăr, începand din 5 noiembrie 2020, trebuia sa fie susținut de la bugetul de stat, cel puțin până pe 17 iunie 2021, lucru care nu s-a întâmplat, deși era o obligație legală. Ministerul Educației nu a avut prevăzut niciun leu pentru această destinație, singura posibilitate reală de reglare este aceea a clarificării în pachetul legislativ ce urmează să fie promovat și adoptat, ca urmare a concluziilor proiectului ‘România educată”, a declarat Sorin Câmpeanu.

În replică, președintele Asociaţiei Municipiilor din România, Emil Boc, primarul municipiului Cluj Napoca, susținut și de vicepreședintele Ionuț Pucheanu, primarul Galațiului, a spus că în acest moment sunt declanșate acțiuni judecătorești de foarte multe municipalități pentru sumele de bani rămase restante.

„La noi vine Curtea de Conturi și nouă ne impută banii pe care-i plătim în locul Guvernului și ne obligă să dăm Ministerul Educației în judecată”, a spus Emil Boc.

În luna iunie a anului trecut, Ministerul Educației anunța că transportul elevilor va fi din nou decontat, iar transportatorii sunt obligați să le emită abonamente gratuite, potrivit ordonanței de urgență nr. 50/2021 publicată în Monitorul Oficial.

Ce prevede OUG referitoare la decontarea transportului pentru elevi

Conform acelui act normativ, elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport, pe durata cursurilor școlare, din bugetul Ministerului Educației, în limita a 50 km. De asemenea, elevilor care locuiesc la internat sau în gazdă li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a opt călătorii tur-retur pe semestru, din bugetul Ministerului Educației, prin intermediul unităților de învățământ. Elevii pot solicita acordarea sumei în avans, cu decontare în luna următoare.

Decontarea va fi asigurată la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km. Va putea fi decontata lunar numai suma aferenta avansului primit în luna precedentă.

Pentru distanțele ce vor depăși 3 km, până la limita de 50 de km, suma de 30 de lei /lună se va suplimenta cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare. În situația în care sunt elevi care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învățământ la distanțe mai mari de 50 km și nu locuiesc la internat sau gazdă li se va deconta suma aferenta distanței de 50 km, la care se va adăuga 1 leu/km/lună, pentru distanțele ce depășesc 50 de km.

Operatorii de transport rutier vor avea obligația de a emite documente lunare de transport cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună. Ordonanța în cauză n-ar fi rea în ansamblu, doar că mai trebuie actualizate cifrele cu noile prețuri de tichete de călătorie, raportate la creșterea uriașă a combustibilului.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns