Efectele guvernării în buzunarele românilor: rata inflației a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii patru ani

Distribuie articolul

A crescut inflația. Potrivit datelor comunicate vineri, 12 ianuarie, de Institutul Național de Statistică, în luna decembrie indicele în funcție de care se măsoară evoluția prețurilor de consum a crescut până la 3,32%. Este cel mai înalt nivel din ultimii patru ani: tocmai în august 2013 rata inflației a fost mai mare!

Cifrele prezentate de Institutul Național de Statistică arată că preţurile de consum au crescut în decembrie, în medie, cu 0,32%, comparativ cu luna noiembrie. Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,44%, în medie, faţă de luna noiembrie, cele nealimentare au urcat cu 0,28%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,21%. Comparativ cu luna decembrie a anului 2016, preţurile au crescut destul de mult. Pe parcursul anului trecut, cele mai mari scumpiri au fost la la ouă (43,2%), transportul aerian (23,3%), unt (22,77%), energie electrică (12,2%) şi fructe proaspete (11,06%). De asemenea, combustibilii s-au scumpit în 2017 cu aproape 6%. În ceea ce privește prognozele, specialiștii BNR estimează că, la finalul acestui an, rata inflației va fi în jur de 3,2%.

Distribuie articolul

You May Also Like