EDITORIAL PAMFLET/ Multă dileală. Mult prea multă…

Distribuie articolul

Nu poate omu’ să se lase-un țâr plimbat (vorba vine!) prin Patrie, că atunci se nasc minunile lumii, alea de după cele șapte antice.

Cum spuneam. Cum îți iei bon de fugă de lângă gârlă, s-au și ițit instant zguduielile mentale. Unele programate, altele picate de la Sfântu’așteaptă, iar de restul, preț de-un găinaț pe pardoseală.

 Pe colea, se spune că a fost ziua de naștere a primului secretar de peste municipiu – Primarul cel Pucky cum s-ar spune. Totul pe șest. Nimic n-a răsuflat. Puteam și noi a ști pe unde v-ați cârciumărit, poate ne arătam cu ploconul sau cine știe, veneam să ne ploconim… așa, la vreme de seară.

Pe la Gospodărire Urbană, acolo unde-i de regulă treabă cu toptanul, se face…doar scriptic.

Ne lăudăm, că la asta suntem al naibii de buni. Ne sufocă iară buruienile, ne dau respectuos binețe ploșnițele multianuale și plâng copacii ne ciudă că au rămas netoaletați. În mare parte.

Taximetriștii au majorat tarifele, chiar dacă nu cum și-ar fi dorit, la 3,75 lei\km cum le dăduse voie onor Consiliul Local. Au rămas, fiecare după putință, pe la 3,19 iar alții la 3,29 lei\km. Cu Bolt și Uber cu tarife mult mai mici și ceva confort în plus bașca puzderie de trotinete electrice, ghișeftul nu pare a mai fi de partea lor.

Primăria și-a cam terminat din ce știe a face iar momentan se ocupă prin piața latifundiară cu căutarea unui arendaș. Nu-i rău! Rămân enoriașii fără curent electric și gaze, prin rotație de parcă începem a ne reaminti de prin comunism. Zică-se despre mentenanță și alte lucrări dintr-astea neaoșe. Zică-se!

Mai citesc despre ucrainence. Frumoase fete! Cică ar fi intrat ilegal in țară. Unele, nu toate! Și-ar fi fost fugărite pe Faleză. De cine? De ruși?

Prin îndepărtata Oltenie, mai precis pe la Vâlcea, într-o comună cu denumire parcă predestinată- Șuțești (apropos, avem una cu același nume mai aproape, în județul Brăila), o tanti primar de la PNL a pierdut un proces cu o trupă de lăutari tocmai din Satu Mare. Ăia ar fi venit la cântat la zilele comunei vreo nouă ani la rând până au rămas pietoni prin conturi. Judecata a fost dreaptă dar amară pentru tăntica liberală, astfel că acum trebuie să plătească girofarelor de-au cântat puțin peste 500 000 lei, chiar dacă învoiala era de 25 000. E clar că banii ăștia sunt poate bugetul pe un an al comunei respective iar plata, obligatorie de altfel, e cumva imposibilă. Așa că gândirea a fost profundă, tipic liberală. Vindem microbuzele școlare să plătim lăutarilor! De îndată și-a pus toată comuna în cap iar cariera administrativă a primăriței e aproape gata. Asta ca aducere aminte, am avut și noi cândva un primar de comună sărăcăcioasă ce a adus la inaugurarea unui parc pe-un deal părăsit ditamai Holograful după care investiția pe iluminat public și-a achitat-i in vreo cinci –șase ani. Cam așa-i cu aleșii locali. Ș nu numai cu ei…

Aflu mai nou că distileria numită infam CCR le-a dat câștig de cauză amantelor politice de apă dulce, Durbacă, Dobre, Bacalbașa cu tot neamul lor în a încasa pe vecie pensii dintr-alea siropoase cu esență de dud. De toată jena!

Data viitoare când mă car poate am noroc și de vești mai pofticioase! Nu de alta dar iaca ce spune Părintele Necula despre prisosință…

https://www.facebook.com/prconstantinnecula/videos/692318638851217


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns