Dunărea, animată la Galați de Ziua Marinei doar de Ivan Patzaichin

Distribuie articolul

Atenție, urmează un text scurt, care nu vă poate afecta în niciun fel: singurul eveniment notabil desfășurat astăzi la Galați pe Dunăre a fost cursa cu canotca, organizată de multiplul campion olimpic, mondial și european Ivan Patzaichin. În rest, Ziua Marinei se ține la noi pe uscat, dar nici aici prea mult timp sau la un mod extrem de atractiv.

Partea bună, datorată în mare parte super-campionului Patzaichin, a fost participarea unui număr record de oameni la cursă: 165 de persoane care au alcătuit 15 echipaje. Au urcat și au concurat în canorci de la copii de 8 (opt) ani la oameni trecuți bine de 70 de ani. Este cea mai bună participare de care se bucură competiția în cei șase ani de când se organizează, precedentul record fiind de 13 echipaje, la ediția inaugurală.

Locul I a fost ocupat de cei de la ”Veteranii”, campionii de anul trecut, care au reușit să-și apere astfel titlul și vor participa la faza finală care va avea loc la Tulcea, la finele lunii august.
Partea proastă e că nimeni din partea Primăriei Galați nu s-a deranjat să participe la acest eveniment, chiar dacă municipalitate a fost partener.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns