În perioada 8-17 aprilie, Ministerul Finanţelor lansează o nouă ediţie a programului de titluri de stat FIDELIS, în care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă.
Bonusurile pentru donatorii de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţa la un an, având o dobândă de 7%, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediţii.
De asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condiţiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 iulie 2023.
Totodată, în afară de tranşa specială, ediţia FIDELIS care debutează luni, 8 aprilie, va conţine şi emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.
Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale şi Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.
Deţinătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.