3000 de lei prin Programul Rabla Local

Anunț important pentru gălățenii care au autoturisme mai vechi de 15 ani.

De la 1 septembrie va intra în vigoare programul Rabla Local, acesta fiind deja publicat în Monitorul Oficial. Se va alătura programelor deja existente, Rabla Clasic și Rabla Plus.

Programul prevede ca proprietarii care au mașini mai vechi de 15 ani să primească, din partea Primăriei de domiciliu, un stimulent financiar în valoare de 3000 de lei. După ce primesc suma de bani, nu sunt obligați să cumpere o altă mașină, așa cum prevăd celelalte programe, însă trebuie să respecte anumite reguli.

Prin urmare, beneficiarii programului Rabla Local nu vor putea să își achiziționeze, timp de trei ani de zile, o mașină cu o normă de poluare Euro 4 sau mai mică. Conform ghidului de finanțare publicat în Monitorul Oficial, cine beneficiază de suma de bani „nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 4 și/ sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare”.

Cei care se vor ocupa de aplicare sancțiunilor, în cazul în care va fi nevoie, vor fi Primăriile și Administrația Fondului de Mediu. Un lucru important este faptul că, dacă partenerul de viață al beneficiarului va dori să achiziționeze o mașină mai poluantă, va putea face acest lucru fără a fi sancționat. Beneficiarii trebuie să respecte și ei, la rândul lor, mai multe criterii.

Mai exact, pentru a beneficia de suma de 3.000 de lei, propritarul trebuie să aibă domiciliul sau reședința în România, pe raza primăriei la care va face solicitarea. Totodată, beneficiarul programului autovehiculul uzat pe care vrea să-l caseze trebuie să fie pe numele său sau să fie de cel puțin cinci ani și să fie în evidențele fiscale ale primăriei respective și totodată să nu aibă restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuțiilor către bugetul de stat și cel local.

Beneficiarul programului Rabla Local nu va avea voie să folosească același autoturism pentru a obține diverse finanțări și trebuie să aibă cazierul curat, să nu aibă condamnări definitive pentru infracțiuni împotriva mediului. De asemenea, cei ce aplică acest program pot aduce la casat și microbuze, autoutilitare sau chiar autospeciale ușoare, nu doar autoturisme.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns