Doar 2% dintre români donau sânge până acum

Pentru a impulsiona donarea regulată de sânge autoritățile au hotărât mărirea valorii tichetelor de masă oferite donatorilor.

Dacă până acum valoarea unui tichet era de aproape 10 lei, acum, aceasta a crescut la 40 de lei. După cum este stabilit, persoanele care donează sânge primesc șapte tichete de masă, ceea ce înseamnă că donatorii vor primi 280 de lei pentru o sesiune de donare, faţă de 68 de lei, cât primeau până acum. Pe lângă acești bani, donatorii beneficiază de o zi liberă de la serviciu şi 50% reducere la transportul în comun.

Se poate dona sânge de maximum 4 ori pe an, la un interval de 3 luni.

Pentru a putea dona sânge sunt câteva condiții de îndeplinit:

  • să ai vârsta cuprinsă între 18-60 ani;
  • să fii cetățean român sau rezident în România;
  • să ai greutatea >/= 50 kg;
  • să ai tensiunea arterială între 10 ți 18 mmHg;
  • să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;
  • să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.);
  • să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni;
  • femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare sau în perioada menstruală.

Ai putea fi interesat și de: