15 apeluri de urgență în urma furtunii de noaptea trecută. Mai multe mașini au fost avariate în orașul Galați

Distribuie articolul


15 apeluri de urgență la numărul unic 112 au fost înregistrate noaptea trecută la Galați. Ploaia torențială a inundat curți și a rupt copaci, stricând mai multe mașini. Nu au fost persoane rănite.


Furtuna a ținut cel puțin o oră și a fost anunțată prin două avertizări meteorologice Cod portocaliu și Cod roșu. Localitățile cele mai afectate sunt Galați și Schela.


„În urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase (Cod Portocaliu și Cod Roșu), la nivelul județului Galați, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați au fost primite 15 de apeluri prin Sistemul Unic 112, care sesizau producerea unor situații de urgență în mai multe zone din oraș și din localitatea Schela”, au anunțat reprezentanții ISU Galați.


Apa a dat peste cap canalizările și mai mulți copaci au căzut.


„Astfel, au fost inundate o curte pe strada Traian, unde apa a pătruns și în casă prin sistemul de canalizare (a refulat prin wc) și o curte in localitatea Schela. De asemenea, au căzut patru copaci pe străzile Traian și Nae Leonard, avariind trei automobile”, au precizat reprezentanții ISU Galați.


Perioada cu instabilitate atmosferică s-ar putea prelungi pe parcursul weekendului.

Foto: viata-libera.ro


Distribuie articolul

You May Also Like