Detectivii din cinci județe descind la Galați!

Conferința Regională a Asociaţiei Naționale a Detectivilor din România (ANDR) este programată la Galați, vineri, 5 mai,  în cadrul agendei de activități anuale, la aceasta urmând a participa detectivi din județele Galați, Brăila, Tulcea, Constanța și Vrancea.

Va fi buluceală maximă de detectivi particulari pe metru pătrat, la un hotel de pe Faleza Dunării, pe lângă aceștia, fiind prezenți ofiţeri activi sau în rezervă ale diferitelor structuri.

Tema întrunirii este : „Investigatorii privaţi – participanţi activi la viaţa comunităţii”.

Prof.univ.dr.gen(r),  și deputat în Parlamentul României ales pe listele AUR, Mircea Chelaru, cel ce deţine şi calitatea de Decan de onoare al Şcolii Internaţionale de Vară a ANDR, va lansa cu acest prilej volumul „Napoleon Bonaparte – în două sute de maxime comentate”, apărut la Editura Uranus.  

Detectivii particulari lucrează de obicei pentru persoane fizice, avocați sau societăți comerciale. Unii au propria lor agenție de investigații. Detectivii particulari oferă multe servicii, în funcție de nevoile clienților.

Aceștia pot efectua verificări ale antecedentelor înainte de angajare, pot cerceta acuzațiile de genul cum că cineva a furat bani de la o companie, pot dovedi sau dezminți infidelitatea într-un caz de divorț.

Mare parte din munca lor se face cu ajutorul unui computer, care le permite să obțină rapid informații.

Astfel pot obține înregistrări ale arestărilor anterioare ale unei persoane, numere de telefon, detalii despre site-urile de socializare și e-mailuri.

Intervievează persoane atunci când efectuează o investigație de fond. Anchetatorii pot merge sub acoperire, pretinzând că sunt altcineva pentru a trece neobservați, pentru a obține informații sau pentru a observa un suspect.

Deși înainte de 1989 nu se vorbea în România de această meserie, ulterior a apărut și la noi.

Până în anul 2000 nu a existat o reglementare clară a activității de detectivi particulari.

Acest lucru avea să se întâmple, odată cu promulgarea Legii 329/2003, republicată de HG 1666/2004 privind aplicarea Legii 329/2000.

În același an se instituia și Asociația Naționale a Detectivilor din România (ANDR), condusă de Maria Bumbaru, supranumită „Doamna” detectivilor din România.

Conform președintei ANDR, în România sunt aproximativ 6.000 de persoane active în acest domeniu.

Ai putea fi interesat și de: