Deszăpezire pe jumătate. Contractul pentru drumurile județene acoperă doar o parte de iarnă, iar în oraș nu există încă o înțelegere

Distribuie articolul

Drumurile județene din Galați vor fi deszăpezite de o asociere între două societăți. Asta doar până la finalul anului, deoarece reprezentanții Consiliului Județului Galați au negociat cu directorii unor firme în vederea încredințării contractului pentru perioada 1 noiembrie-31 decembrie 2018. Totuși, autoritățile județene spun că există posibilitatea de prelungire a documentului pentru tot sezonul rece, așa cum s-a întâmplat și în alți ani.

Părțile au stabilit că înțelegerea valabilă până la 31 decembrie va fi onorată doar dacă utilajele sunt solicitate să intervină pe drumuri. De altfel, acest lucru s-a întâmplat săptămâna trecută când utilajele au împrăștiat material antiderapant pe șoselele acoperite cu polei.

„Avem contract. Este un contract fără publicare de anunț, cu aprobarea autorităților de la București. Conform înțelegerii, se plătește doar dacă se intervine pe drumuri, deja utilajele au aruncat material antiderapant pe anumite porțiuni de drumuri. Contractul este valabil până la sfârșitul anului, dar au fost demarate procedurile pentru semnarea unui nou contract pentru restul sezonului rece. Contractul actual spune că nu se poate plăti mai mult de o sumă maximă, adică 740.000 de lei”, a anunțat Biroul de Presă al CJ Galați.

Autoritățile au ales varianta încredințării directe după ce prima licitație pentru deszăpezirea drumurilor din județul Galați a eșuat. În noiembrie, nici o firmă nu a depus oferte pentru operațiunile de deszăpezire a drumurilor județene. Consiliul Județului a pus la bătaie 6,5 milioane de lei pentru deszăpezirea din următoarele două ierni.

Nici în orașul Galați, situația nu este încă bătută în cuie. Reprezentanții societății Ecosal spun că procedurile au intrat pe ultima sută de metri, în prezent așteptându-se un aviz de la București pentru semnarea contractelor. „Suntem pe ultima sută de metri, așteptăm ultimul proces verbal de la București, l-am trimis spre avizare. Nu există riscul să rămânem descoperiți, să apară alte probleme. În fiecare din cele șase sectoare ale orașului scoase la licitație pentru deszăpezire avem câte un singur ofertant, deci nu vor fi contestații. Societatea Ecosal va avea sectorul 6, celelalte vor fi acoperite de firme sau asocieri de firme. Când vine procesul verbal de la București, imediat semnăm contractele pe sectoare. Oricum suntem acoperiți, Ecosal poate interveni oricând, avem 15 tractoare cu perie și lamă, opt sărărițe și un stoc de sare de 2.000 de tone”, a declarat directorul societății Ecosal, Mirela Furtună.

Distribuie articolul

You May Also Like