De mâine, Tecuciul în sărbătoare!

Distribuie articolul

Primăria, Consiliul Local și Casa de Cultură din cel de-al doilea municipiu al județului, sunt organizatorii evenimentelor prilejuite de Ziua Municipiului Tecuci.

 De mâine, 13 septembrie și până duminică, 15 septembrie tecucenii dar și locuitorii localităților limitrofe sunt așteptați pe Esplanada din fața Casei de Cultură pentru a participa la programul diversificat pregătit de organizatori.

 Mâine, începând cu ora 17, sub titlul „Cântă de răsună lunca”, are loc parada portului popular urmată de evoluția ansamblurilor folclorice. Seara se va încheia cu recitalurile a doi artiști cunoscuți: Constantin Enceanu și Ionuț Galani.

Suportul zilei va fi asigurat de MC Ionuț Ungureanu.

 Sâmbătă, de la aceiași oră, după alt moment folcloric, tecucenii vor putea asculta un recital susținut de Fanfara lui Andrii, iar apoi pe Diana Matei și Taraful Cleante.

 În ultima zi de sărbătoare a Tecuciului, tot de la ora 17 vor urca pe scenă artiști în devenire, talente locale, cum i-au denumit organizatorii, iar mai apoi Eva Timush și Andrei Ursu.

 Ultima seară va fi încheiată de Horia Brenciu&HB Orchestra ce vor susține cu siguranță un recital de excepție.

MC pentru zilele de sâmbătă și duminică va fi Marilena Șerbănuț.

Primarul municipiului Tecuci, Lucian Costin ne-a declarat că, pe lângă programul artistic, participanții vor avea și alte surprize pregătite pentru a sărbători tradițional acest eveniment.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: