Cumetraș Georgică, genul programului: Divertisment!

 

 

De ceva vreme intrat în vrie, după ce a șobolănit o vreme-n vie, profu’ de tumbe de la peneleu a dat ieșirile foto cu batistuță Rareș Bogdan și l-a luat la o învârtită de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, brașoveanul Adrian Ioan Veștea.

De o bună bucată de timp, biroul ministrului a devenit studio de înregistrări unde cumetrașul Georgică își tot plimbă primarii liberali care mai prind, cu sau fără lobby, câte-un pol de parale pentru diverse lucrări.

Unii ar spune că așa se face! Poate. Dar declarațiile și regia sunt de proastă factură, falsate, cu multă peltea, iar grimasele lui Georgică sunt ale unui mire adus cu forța la Starea Civilă.

Bun. Să-ți promovezi primarii, e ok, toată lumea o face. Dar poate un țâr de lecții de actorie n-ar strica. Chiar e de dorit. Acum, firma ce se ocupă de imaginea liberalilor gălățeni, adusă ca o cocotă de pe la Constanța, ar mai trebui să dea cu șpaclu pentru a putea pricepe și enoriașul simplu că totul e pe bune și la vară cald…

Cherie, je suis desole!

Mai nou, se vede o trecere, cumva de aceiași manieră în ceea ce privește promovarea unor posibili candidați.

Acum patru ani, cumetraș Georgică a umblat pe toate coclaurile cu „Moartea din Carpați”. Tipul chiar simpatic. Dar cam atât. Cătălin Moroșanu a făcut mai nimic pentru Galați din postura de consilier județean, și nici nu avea cum, pentru că aplecările sale erau cu totul altele și anume deschiderea propriei academii la București. S-a cărat după un an și-un pic.

Acum, pe la Pechea, altă mare achiziție. De data asta, direct din ringul de box. Christian Hammer Ciocan este promovat. Iar vor fi „poze cu maimuța” pe la toate bodegile de la sate, cu acordeoane și multă bere. Atât se poate. Rămâne de văzut dacă la alegerile de la Pechea, Ciocanul va fi un Hammer sau…decât un Tico!

O apariție tot mai „proeminentă” în ultima vreme, este unul de se ocupă cu păcănelele. Nu cunoaștem dacă e și jucător, dar proprietar sigur e!

La orice eveniment, mai sobru sau nu, noua achiziție îi ține trena lui cumetraș Georgică. Să fie pe sponsorizări, pe promisiuni electorale sau pe amăgiri de fată mare, deocamdată n-avem habar, dar cert e că acolo se pregătește o ascensiune politică. Fie vorba între noi… cu șeptari, BAR, cireșe, pepeni, mere, pere și… ce-or mai fi în cele păcănele.

Cam aiasta-i politica pe la peneleu în orânduirea lui cumetraș Georgică. Grijă mare că după atâtea tumbe vine și vremea de Supramax Articulații…

https://fb.watch/pYikDHVVE8/

Ai putea fi interesat și de: