Perioadă moartă pentru unii politicieni gălățeni. De concedii, de liniște și voie bună.
La socialiști e forfotă mare, cum n-a mai fost de vreo doi ani în luna august. Chiar dacă abia din 2023 vom intra în an preelectoral, cei de la PSD își doresc cu orice preț să fie în prim plan. Așa cum pot și ei. Cu bune, cu rele, prim plan să fie.
Șeful ăl mare, Dan Nica, bate județul in lung și-n lat, se întâlnește cu enoriașii socialiști, ședintuiește din toate pozițiile, numește sau confirmă lideri de organizații, cu candidaturile aruncate pe șest, mai pune de-un șpriț prin rural iar la final de săptămână poate fi văzut în tribuna oficială a Stadionului Oțelul. Nu că ar fi vreun microbist cu patalama dar scopul scuză mijloacele iar ceea ce contează e doar vizibilitatea.
Costel „Costică” Fotea, după posibilități. Ba o înmormântare, ba un botez și jumătate de nuntă, ba pe stadion că trebuie să fie echipa completă, și-apoi și el prezent prin giudeț, pe la organizații.
Ionuț „Pucky” Pucheanu nu-i prea pare să-i priască vacanța. La ultima ședință a Consiliului Local, probabil rămas de cu seară de pe la vreo terasă, a fost auzit înjurând de morți. De morții mă-sii, evident! Urât. Acum, na, toți suntem pe canicula asta mai nervoși cu nervii, toți mai scăpăm boii la vale. Dar de morți? La școala matale de fost șef la Ecosal…
Bineînțeles, și Pucky la meci. Dar fiindcă echipa primește parale de la Primăria ce-o păstorește a vrut săși arate mușchii lui Nica și Costică intrând in dialoguri de la distantă cu publicul spectator. Un fel de Agamiță Dandanache…
Deputatul Gâdei. Acesta merge pe lobby pentru firmele socialiștilor. Ultimele lui postări pe propria pagină de socializare, fără prea mari pretenții de marketing, fac referire la trei produse cu oarece „succesuri” prin părțile locului. Muștarul de Tecuci, Oțetul de Tg. Bujor și Vinul de la Crama Bratu. Am reținut gusturile aspre ale „derutatului” de Galați, via TG. Bujor.
Mitică Mărgărit cred că încă își consultă „ciasurile”! … Decât postări vomitive cu marile realizări ale lui Costică, tovarășul de arme.
Madame Laura Georgescu, e pe șmecherie. Trei postări pentru Pucky, una pentru Costică. Nica,e pe zero în lentilele domniei sale. Să nu-i facă curând ayatollahul cadou lentile de contact. Full option!
„Sanatoriul” Humelnicu e fan Pucky! Clar și definitiv. Omul e la vedere pentru a nu se naște nu știu ce controverse. Postări laudative la adresa edilului și cam atât.
Viorica Sandu. Ei, aici treaba-i limpede. N-are treabă nici cu Pucky, nici cu Costică și nici măcar cu Nica. Propriile postări, cu ce face ori ce și-ar dori a face. Gingaș. E ca la galeria Rapidului…” Suntem peste tot acasă, porțile ni se deschid…!” Cam ruletă rusescă, dar mă rog…
Nechita, domn doctor care nu știe ce-i frica, e cu totul absent. Și la propriu, și la figurat! La vârsta sa, ar putea să-și editeze memoriile. Ar fi mai eficient.
Cam asta e la socialiști.
Apropos ce-o mai face nea’ Bacalbașa? Tot cu plimbări pe Brăilei bălăngănind sacoșa de rafie?