Copil de 13 ani, la volanul unei mașini pe o stradă din Tecuci. Acesta era însoțit de mama sa


Un copil a fost filmat în timp ce conducea o mașină pe o stradă din orașul Tecuci. Incidentul a avut loc marți seara. Imaginile au fost analizate de polițiști care au aflat că șoferul are 13 ani și este din București.


Polițiștii au început o anchetă și au stabilit că „o femeie, de 33 de ani, cu domiciliul în București, a încredințat autoturismul unui copil de 13 ani, din aceeași localitate, pentru a-l conduce, pe strada Mircea Vodă, din municipiul Tecuci”.


În momentul în care a văzut că este filmată, femeia a urcat la volan și a plecat de la fața locului. Totuși, ea nu a scăpat de ancheta polițiștilor.


În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul, pentru a fi condus, unei persoane care nu deține permis de conducere.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns