Copii dispăruți din centrele de plasament, căutați de Avocatul Poporului

Distribuie articolul

Avocatul Poporului a demarat o anchetă în centrele de plasament gălățene, după ce în presă au apărut informații că 21 de copii ar fi dispăruți, conform informațiilor publicate pe pagina oficială a Poliției Române. Vestea bună este că numărul dispăruților nu este atât de mare. Cea proastă ține de modul în care minorii sunt îngrijiți.

Așadar, în urma datelor prezentate de pagina oficială a poliției, avocatul poporului s-a sesizat din oficiu în cazul minorilor dispăruți din județul Galați. Urmarea: în perioada 2-4 octombrie a fost făcută o anchetă la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați și centrele aflate în subordine.

Până la urmă reprezentanții instituției de stat au aflat că lipsesc de fapt 13, cei mai mulți (patru) fiind de la centrul din comuna Munteni. La data controlului, șase copii reveniseră în centre, doi nu mai făceau obiectul cercetării, devenind majori, alți doi aveau familii iar o fată era spitalizată, dar figura ca dispărută.

”Parte dintre ei doresc să muncească pentru a câștiga bani iar fetele, începând cu vârsta de 14 – 15 ani, pleacă din dorința de a fi alături de prietenii lor și de a scăpa de regulile și de obligațiile impuse de adulți”, se arată în raportul întocmit de Renate Weber, ce ocupă funcția de avocat al poporului.

Conform acesteia, posibilele cauze ală părăsirii centrului sunt carențele instructiv – educative ale minorilor și absența instruirii adecvate, în concordanță cu vârsta cronologică.

”Minorii nu frecventează cursurile școlare zi de zi, unii refuză categoric să mai meargă la școală. Minorii nu au un program bine stabilit, nu desfășoară activități planificate de stimulare intelectuală/ creativă, terapie ocupațională, activități menite să le dezvolte deprinderile de viață independentă sau activități sportive. Cei mai mulți își petrec timpul socializând pe internet sau în afara centrului, în anturaje nepotrivite. Se poate pune în discuție și nevalorizarea corespunzătoare a aptitudinilor precum și lipsa unei consilieri vocaționale care ar trebui urmată de încurajarea firească a copilului și de întărirea unor comportamente dezirabile”, mai susține Weber.

Și Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi a dispus o anchetă la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), fără a se anunța deocamdată vreun rezultat.

Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *