Primăria Municipiului a reușit în sfârșit să atribuie contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor suplimentare: „ Extindere și modernizare a Drumului de Centură”. Este un proiect mai amplu, început deja de Consiliul Județean, acum urmând a fi executate lucrări ce vor fi suportate exclusiv de municipalitate.
Câștigătorul acestei atribuiri este de fapt o asociere de mai multe firme Gendav, Genymar2008, SGM Contractor, Alitec Solution și RBX cu un subcontractant, Atu Consulting, valoarea totală fiind de 15 153 910 lei plus TVA.
Lucrările vor demara efectiv în câteva zile și vor fi finalizate după 16 luni .

