Contrabandă cu epoleți

Distribuie articolul

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați, împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați au efectuat 3 din cele 13 (treisprezece) percheziții domiciliare realizate în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de contrabandă și au pus în aplicare un număr de 8 (opt) mandate de aducere.

Cele 3 percheziții efectuate de ofițerii D.G.A. – Galați au vizat adresele de domiciliu a doi agenți de poliție de frontieră, precum și biroul acestora din Punctul de Trecere a Frontierei Oancea.

În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate mai multe sume de bani, precum și bunuri ce se presupune a fi provenite din săvârșirea infracțiunii de contrabandă (în principal, produse accizabile – țigări). Activitatea a fost desfășurată cu sprijinul tehnic al D.O.S. – S.O.S. Galați, beneficiind totodată de sprijinul lucrătorilor din cadrul I.P.J. Galați – Serviciul de Acțiuni Speciale și Serviciul Criminalistic.

Distribuie articolul

You May Also Like