Consiliul Județean Galați, alături de 1300 elevi olimpici din întreaga țară!

 

Cu sprijinul Consiliului Județean, aproape 1.300 de elevi de excepție din întreaga țară vor avea posibilitatea de a participa, la Galați, la Olimpiadele naționale sau concursurile școlare organizate la o serie de discipline.

„În urma parteneriatului încheiat între Consiliul Județean și Inspectoratul Școlar Județean Galați, am alocat 144.000 lei pentru buna desfășurare a competițiilor, inclusiv pentru răsplătirea celor mai valoroși elevi prin acordarea a nu mai puțin de 61 de premii speciale!

Mai mult, pentru a le împărtăși din comorile de cultură și istorie ale județului Galați, participanții vor avea acces gratuit, pe toată perioada derulării acestor competiții, la muzeele gestionate de Consiliul Județean: Muzeul de Artă Vizuală, Muzeul de Istorie ”Paul Păltânea”, Complexul Muzeal de Științele Naturii ”Răsvan Angheluță”.”, a afirmat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Primii care vor intra în atmosfera de concurs vor fi cei aproape 500 de elevi, însoțitori și membri ai juriului care, în perioada 6 – 11 aprilie, vor participa la Olimpiada națională de interpretare instrumentală, vocală și studii teoretice.

Vor urma emoțiile concursului pentru participanții la Olimpiada națională de limbi clasice – Greacă veche și Latină (27 – 30 aprilie), la Olimpiada națională a sportului școlar – Disciplina S-Rugby Mixt Gimnaziu (22-25 mai) și Concursul național pentru elevii din mediul rural ”Universul Cunoașterii prin Lectură” (5 – 7 iunie).

Le urez acestor copii minunați mult succes, să se îmbogățească sufletește și să se bucure de rezultate cât mai frumoase în competițiile la care vor participa!”, a mai spus Costel Fotea.

 

 

Ai putea fi interesat și de: