Consilierii locali gălățeni se întrunesc în ședință ordinară. Află AICI principalele proiecte de pe ordinea de zi

Distribuie articolul

Miercuri, 29 aprilie, este programată ședința ordinară a Consiliului Local Galați. Pe ordinea de zi a legislativului local sunt peste 40 de proiecte de hotărâre. Cele mai importante vizează realizarea de investiții în școli și în monumente istorice.

Consilierii locali sunt așteptați astăzi să participe la ședința din luna aprilie a legislativului. Cele mai importante proiecte au legătură cu obiective cu potențial turistic. Este vorba despre „punerea în valoare” a monumentului istoric Poarta Han (Poarta Turcescă, zona centrală a orașului) și a sitului arheologic Cavoul Roman din cartierul Dunărea. Primul obiectiv presupune o investiție de 2.75 milioane lei, iar al doilea 9.7 milioane lei. În ambele cazuri, Primăria va încerca să obțină finanțare europeană.

Tot pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local se află reabilitarea/modernizarea Parcului Carol (Parcul CFR). Cu o investiție de 9.6 milioane de lei, municipalitatea își dorește să transforme parcul de la capătul străzii Domnească. Potrivit proiectului, parcul va avea alei, bănci și spații verzi noi, fântâni arteziene și un turn de observație înalt de 10 metri.

Pe ordinea de zi a Consiliului Local Galați mai sunt proiectele de hotărâre privind aprobarea indicatorilor pentru realizarea unei investiții la Maternitatea Buna Vestire, reabilitarea energetică a unor grădinițe și școli și o rectificare bugetară.

Distribuie articolul

You May Also Like