Patricia Țig (58 WTA) s-a calificat, luni seară, în turul al doilea al turneului de Grand Slam de la Roland Garros (Franța). Țig a
Societate
Societate
Se închide o stradă importantă din orașul Galați
O lucrare închide o stradă importantă din orașul Galați. Este vorba despre strada Saturn unde se asfaltează carosabilul, trotuarele și parcările. De aceea, Primăria
Cam așa se face campanie electorală la Bălăbănești în nordul județului
Nu mai trebuie sa spunem cine este autorul. ”Epistola” a fost lansată în ultima zi de campanie!
Fraude la vot
Două persoane din Tecuci sunt cercetate penal pentru amenințare și coruperea alegătorilor. Acestea au fost reclamate la Poliție de unul dintre candidații la Primărie
Alegeri locale 2020
Primele nemulțumiri sunt legate de solicitările excesive în unele localități pentru a se vota cu urnă mobilă. În top, Slobozia Conachi-124 solicitări, în Rediu-
SPORT/ Oțelul, victorie la Ianca!
În cea de-a treia etapă a Ligii a treia la fotbal, Oțelul Galați s-a deplasat la Ianca, întâlnind echipa din localitate Viitorul. După un
Restricții de circulație pe strada Saturn
În vederea finalizării lucrărilor de asfaltare, prin turnarea stratului de uzură, în perioada 29.09.2020 – 03.10.2020, circulația autovehiculelor va fi restricționată pe strada Saturn
Vești bune: Ghiseul.ro acceptă și plăți pentru permise și înmatriculări auto
Plata pentru permisul de conducere și certificatul de înmatriculare se poate face online pe Ghiseul.ro. Asta începând de joi, iar măsura este valabilă atât
Reguli stricte la votare din cauza epidemiei de COVID 19
Alegerile locale se desfășoară în condiții speciale din cauza epidemiei de COVID-19. Ca urmare la scrutinul de duminică, 27 septembrie, au fost stabilite reguli
Reținut pentru că a lovit mașina Poliției
Un tânăr din Grivița, județul Galați, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și, pentru









