Ministerul Apărării Naționale desfășoară activități de recrutare a tinerilor, viitori absolvenți ai învățământului gimnazial, prin Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului militar județean Galați. Numărul
Eveniment
Eveniment
Cutremure în lanț în această dimineață!
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a anunțat că, astăzi, la ora 9:59, a avut loc un nou cutremur
Legea se va schimba, în urma tragediei de la Galați
Vineri, Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a precizat că în urma tragediei care a avut loc la Galați, legat de fetița de 9 ani ucisă
Accident feroviar în stația CFR Barboși
Ieri, o femeie a decedat, după ce a fost lovită de un tren. La fața locului au fost trimise să intervină echipaje de la
Impact violent între doi vitezomani, în „buricul”târgului
Două mașini s-au ciocnit puternic în plină zi, într-o intersecție din centrul municipiului Galați, după ce nici unul dintre cei doi șoferi aflați la
Expoziție omagială a operelor lui Breban, la BVAU
Pentru a marca 90 de ani de la nașterea lui Nicolae Breban, romancier, eseist, poet, prozator, publicist și autor român de renume mondial, compartimentul
Nereguli constatate la un supermarket din Galaţi
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați a verificat magazinul Selgros Cash &Carry SRL din municipiul Galați, ca urmare a unei acțiuni la nivel
„Zâmbet și culoare…” în omagiul lui Caragiale
În semn de omagiu adus memoriei celui considerat a fi colosul dramaturgiei românești – Ion Luca Caragiale, a cărui naștere, acum 172 de ani,
Accident la Valea Mărului, miercuri seară
Miercuri, la ora 20,05, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tecuci au fost chemați printr-un apel 112, pentru că avusese loc un accident rutier, în
Informații utile pentru fermieri: granturi pentru sectorul vegetal
Începând din această săptămână, producătorii agricoli din sectorul vegetal pot depune cereri de acordare a grantului direct la Centrele locale/județene ale Agenției de Plăți










