În perioada 14-18 iunie 2017, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galați organizează a IX-a ediţie a Târgului/Festivalului Internaţional al Cărţii „Axis Libri”, adresat iubitorilor de carte și lectură atât cititori, cât şi creatori, editori şi difuzori, pe care îi așteaptă să participe la un program generos prin diversitate şi calitate culturală.
Dedicat tuturor vârstelor şi etniilor, evenimentul va avea loc pe Aleea Domnească (Zona P-urilor spre Elice) unde va fi realizat un complex expoziţional cu aproximativ 45-50 de standuri mobile outdoor şi două caravane de carte, cuprinzând produsele a aproximativ 250 de edituri româneşti şi străine.
Târgul/Festivalul de carte îşi propune să stimuleze interesul pentru lectură, să cultive satisfacţia dialogului viu între producătorii şi consumatorii produselor culturale specifice, dăruindu-le bucuria întâlnirii cu cei mai cunoscuţi scriitori prin organizarea unor dezbateri deschise, pe teme de interes cultural, care să aducă în atenţie cele mai recente apariţii editoriale. Programul Târgului va oferi participanţilor ateliere de creaţie şi concursuri cu premii pentru copii şi tineret, lansări de carte, spectacole, recitaluri de poezie, muzică, tombolă și alte surprize.
Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 14 iunie 2017, ora 11.00.