Ca în Vestul Sălbatic  

Distribuie articolul

Bătaie de stradă, în toată regula, la Galați. Un tânăr de 19 ani a fost grav rănit și are nevoie de 18 zile de îngrijiri medicale, după ce a fost bătut crunt de mai mulți taximetriști de la o firmă de profil din oraș.

Altercația a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 6/7 aprilie 2019. Băiatul bătut tocmai își sărbătorise ziua de naștere la Lacul Brateș și a chemat un taxi pentru a duce acasă lucrurile pe care le avea cu el.

S-a iscat o dispută între el și șoferul de taxi, care și-a chemat colegii în ajutor, prin stație. La fața locului s-au deplasat circa 10 mașini de la o cunoscută firmă de taxi din Galați, iar șoferii acestora au tăbărât cu pumnii și picioarele pe băiatul de 19 ani.

În timpul încăierării, tânărului i-a căzut din buzunar telefonul mobil, care a fost sustras cel mai probabil de unul dintre taximetriști, și au fost distruse mai multe bunuri. Poliția din Galați a deschis un dosar penal pentru infracțiunile de loviri și alte violențe, furt și distrugere.

Urmează ca polițiștii să îi identifice și audieze pe toți taximetriștii care au participat la încăierarea de stradă și, în special, pe cei care l-au lovit pe băiat.

VEZI VIDEO AICI

Distribuie articolul

You May Also Like