Bugetul Sănătății gălățene jefuit sistematic de medici și furnizorii de servicii medicale

Distribuie articolul

Aproape 200 de mii de lei au fost imputați (și recuperați) de Casa de Asigurări de Sănătate, de la medicii de familie și furnizorii de servicii medicale din Galați, numai în trimestrul trei al acestui an, în urma controalelor efectuate în teren.

Potrivit bilanțului activității acestei instituții pe cele trei luni, reiese că în Galați, în sistemul medical este o brambureală de nedescris.

Inspectorii CJASG au desfășurat, în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2023 , nu mai puțin de 98 acţiuni de control la furnizorii de servicii medicale, medicină de familie, ambulatoriu specialităţi clinice, ambulatoriu medicină fizică şi reabilitare, spitale, din care: 22 controale tematice, 71 controale operative, 5 controale inopinate.

Urmare acţiunilor de control au fost imputate sume în valoare de 9.336,44 lei la medicină de familie, 1.570,53 lei la ambulatoriu specialităţi clinic, 168,61 lei la ambulatoriu medicină fizică şi reabilitare şi spitale 104.463,69 lei, rezultând un total de 115.569,27 lei.

Principalele disfuncţionalităţi şi iregularităţi identificate în urma controalelor CJASG:

  • nerespectare programului de lucru declarat la Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi;
  • prescriere de medicamente pentru categoria de asigurat „pensionari cu venituri din pensii până în 1.429 lei/luna” (90%) pacienţilor care nu se încadrau în această categorie;
  • prescriere de medicamente pentru categoria de asigurat „legi speciale” (100%) pacienţilor care nu se încadrau în această categorie.
  • s-a constatat raportarea de servicii efectuate pacienţilor pe perioada internării acestora în spital şi prescriere de reţete;
  • raportare incorectă a consumului de medicamente;
  • solicitare pentru plata influenţelor financiare generate de creşterile salariale, sume compensatorii pentru concediile de odihnă neefectuate pentru persoanele care şi-au încetat activitatea în cadrul spitalului

După cum am mai publicat, în repetate rânduri, se pare că aceste practici au devenit o regulă, în decontarea sumelor aferente serviciilor medicale declarate către CJASG. Conform legislației în vigoare, multe dintre faptele constatate de către inspectorii CJASG, în activitatea acestor entități, sunt de natură penală și urmează ca organele abilitate să intervină corespunzător.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: