Beat și fără permis, conducea pe o stradă din Galați

Distribuie articolul

Un șofer din Galați a fost reținut, în această după amiază, de Poliția Rutieră, sub acuzațiile de conducere sub influența alcoolului și conducere cu permisul suspendat.

El a fost prins în trafic, astăzi, de polițiștii rutieri, în timp ce conducea în avansată stare de ebrietate, având o alcoolemie de 1,04 la mie alcool în aerul expirat. Este pentru a doua oară în mai puțin de un an în care este depistat la volan sub influența alcoolului, fiind cercetat penal.

„În această dimineață,  în jurul orei 08.40, polițiștii Biroului Rutier Galați au oprit în trafic,  pe strada Milcov, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din municipiul Brăila.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată,  în urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul în cauză avea suspendat dreptul de a conduce, din luna octombrie, anul 2020, fiind cercetat pentru comiterea unei infracțiuni la regimul rutier ( conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului).

În cauză a fost întocmit dosar penal, bărbatul fiind reținut, pe bază de ordonanță,  pentru 24 de ore”, informează IPJ Galați.


Distribuie articolul

You May Also Like