O inițiativă bună, în prag de început de an școlar, îi bucură atât pe copii, cât și pe părinți și bunici. Cum noul an
Author: Expressdedunare3
5 cartiere gălățene, fără apă potabilă
Apă Canal S.A. Galați informează că mâine, 30 august, în intervalul orar 08.00-16.00 se va întrerupe alimentarea cu apă a unor consumatori din cartierele Micro 13 și a
Gata cu evaziunea fiscală în sectorul turismului! Află ce pregătesc cei din Minister
Lansat de curând în dezbatere publică, Proiectul Legii turismului prevede și înfiinţarea Sistemului Informatic de Evidenţă a Activităţii de Turism din Romania (SIEATR), asigurat
SkirtBike 2017: Biciclistele cochete se pregătesc de marele eveniment
Și anul acesta, doamnele și domnișoarele pasionate de mersul pe bicicletă vor participa la cel mai distractiv și colorat eveniment, „parada biciclistelor”. SkirtBike are
Vârstnicii se întorc pe băncile școlii! Câți seniori s-au înscris până acum la cursuri
În toamna anului trecut au demarat, la Galați, cursurile Universității Vârstei a Treia (U3A), un proiect pilot, construit după un model de origine franceză,
Ocazie rară: accesul liber la “Palatul Plăcerilor” de la Ghidigeni
În perioada 25 august – 1 septembrie, la domeniul Chrissoveloni din comuna Ghidigeni, județul Galați, va avea loc a doua ediție a atelierului de arhitectură
Ce spectacole putem viziona în Grădina de Vară a Teatrului Muzical „Nae Leonard”
Teatrul Muzical „Nae Leonard” invită publicul gălăţean de toate vârstele să vizioneze spectacolele organizate în cadrul stagiunii estivale, la Grădina de vară Leonard. Acestea
Ce cartier din oraș rămâne astăzi fără apă potabilă
AEG Tehnology execută lucrări care fac parte din obiectivul de investiţii APA CANAL S.A. Galaţi “Reabilitare reţele de distribuţie apă potabilă pozate în tunel
Gălățenii merg sâmbătă, la meci: Oțelul – Metalosport
UPDATE: SC Oțelul Galați a debutat cu succes în noul sezon al Ligii 3, după ce a trecut cu scorul de 8-0 (2-0) de
Salvator la serviciu, profesor în timpul liber
Interviu cu Marius Bucur- asistentul medical UPU- SMURD, care renunță la timpul liber, în schimbul predării tehnicilor de prim-ajutor, copiilor din instituțiile de învățământ










