Arhiepiscopul Dunării de Jos, ÎPS Casian: Votul este binecuvântat de Dumnezeu

Distribuie articolul

Arhiepiscopul Dunării de Jos, ÎPS Casian, a votat, sâmbătă, pentru referendum, în municipiul Galați, acesta declarând că votul „izvorăște din credința profundă în lumea valorilor privind familia”.

Înaltul prelat și-a exercitat dreptul de vot la Școala nr. 25.
Arhiepiscopul Dunării de Jos a venit la secția de votare în jurul prânzului, fiind însoțit de doi colaboratori. ÎPS Casian a spus, la ieșirea de la urne, că votul este „binecuvântat de Dumnezeu” și că izvorăște „din credința noastră profundă în lumea valorilor privind familia.”

„Așa cum știm votul este un prilej binecuvântat de Dumnezeu și consfințit de lege pentru a ne exprima convingerile noastre izvorâte din libertate, dar de această dată și din credința noastră profundă în lumea valorilor privind familia. Pe lângă un exercițiu de credință și de mărturisire este și un exercițiu patriotic pentru că familia este izvorul unității noastre, a vieții noastre în unitate și în solidaritate”, a declarat ÎPS Casian.

În județul Galați, procesul de votare s-a desfășurat fără incidente în prima jumătate a zilei de sâmbătă. Conform cifrelor oficiale, nici măcar 3% din numărul total de alegători nu trecuseră pe la urne până sâmbătă, la prânz.

Urnele se vor închide la ora 21.00 și se vor redeschide duminică, tot în intervalul orar 7.00-21.00.

VEZI VIDEO AICI

Distribuie articolul

You May Also Like