Unora le plac luptele de gherilă. Poate prea mult…

Distribuie articolul

Dacă la nivel central PSD și PNL sunt parteneri în coaliția de guvernare, în teritoriu se dau adevărate lupte de gherilă între aleșii celor două formațiuni politice.

Nici Galațiul nu face notă discordantă, la Consiliul Județean dar și la Primăria Tecuci, ca să dăm doar două exemple, asistăm la boicoturi, jocuri de glezne, atacuri cu pionii la nebun, sacrificarea binelui gălățenilor în dauna intereselor mai mult sau mai puțin de gașcă.

Am amintit cele două instituții nu întâmplător, pentru că acolo neroziile au căpătat rang de virtute.
După cum am mai scris, este al doilea an consecutiv în care cel de-al doilea municipiu al județului este paralizat de mizeriile la care s-au dedat consilierii locali PSD și UIPT, girați de președintele Costel „Costică” Fotea.

Cu bugetul nevotat, atacat în contencios, cu grave perturbări ale lucrărilor de investiții dar și cu abateri în zona fiscalității prin ricoșeu, Tecuciul și tecucenii sunt victimele colaterale ale conflictului dintre primarul și consilierii locali liberali pe de-o parte și cei din PSD și UIPT, pe de altă parte, aceștia din urmă făcându-se remarcați doar ca o echipă distructivă.

Cu siguranță, tecucenii vor taxa cu prima ocazie această trenare a bunului mers în urbe, știindu-se că odată și-odată le…”sare muștarul!”.
Ieri, la ședința Consiliului Județean, a fost rândul liberalilor să le răspundă socialiștilor cu aceiași monedă, prin lipsa acestora de la ședință, blocând deciziile conducerii referitoare la exproprierile pentru lucrările de la Centura ocolitoare a municipiului.
Adică, la PSD și PNL, funcționează vorba româneasca „corb la corb nu-și scoate ochii” fix pe dos. De fapt asta e în mai toată politica românească.

Concret, la ședința extraordinară de ieri a Consiliului Județean, convocată pentru a fi reluat votul la cele două proiecte privind exproprierile pe coridorul Centurii ocolitoare a municipiului Galați, consilierii liberali au hotărât să continue boicotarea prin… absență.

Cum își motivează gestul consilierii județeni PNL

„ În vederea aprobării proiectelor de importanţă majoră este necesară şedinţa cu prezenţă fizică, permiţându-se, astfel, dezbaterile libere pe tema respectivă. Mai mult, situaţia sanitară nu mai necesită niciun fel de restricţii.

De asemenea, analiza unor subiecte de mare importanţă pentru gălăţeni necesită un interval mai mare de timp, discuţii în comisiile de specialitate ale Consiliului Judeţean, motiv pentru care nu pot fi propuse spre votare din patru în patru zile, putând fi supuse dezbaterilor într-o şedinţă ordinară.

  • Domnul preşedinte Fotea refuză în continuare să se consulte cu toţi consilierii, cu privire la priorităţile judeţului, hotărând singur ce proiecte sau lucrări trebuie făcute şi unde. De menţionat este şi faptul că toate proiectele îl au ca iniţiator doar pe dnul Fotea, ceilalţi consilieri, chiar şi din PSD, neavând, se pare, nicio iniţiativă.
  • O altă situaţie de neaceptat, totalmente împotriva locuitorilor judeţului Galaţi, creată şi întreţinută tot de domnul Fotea, este întârzierea aprobării bugetului Municipiului Tecuci. Este al doilea an de când acelaşi domn Fotea, ca preşedinte al organizaţiei PSD Tecuci, întârzie intenţionat aprobarea bugetului municipiului, lăsând tecucenii fără resursele financiare necesare desfăşurării activităţilor diverselor instituţii. Concluzionând, consilierii judeţeni PNL Galaţi îşi vor menţine protestul până când preşedintele Fotea va înţelege că trebuie să colaborăm activ cu toţii, indiferent de partidul pe care îl reprezentăm, pentru toate comunităţile din judeţul Galaţi. Despotismul nu este o formă de guvernare în democraţie!”.
    Bun. Acțiunile președintelui Costică sunt și au fost mai mereu la granița ignorantei cu despotismul. Iar omul, taliban în gândire nu prea ai cum să-l schimbi. Atât știe, atât poate, atât se descurcă. Democrația este pentru Costică pe mai departe o chestiune facultativă, interpretată într-un mod absolut personal, fiindu-i mai aproape apucăturile unui fost șef de CAP ori IAS.
    Continuarea în online chiar și după revenirea cumva la situația pre-pandemică se vede că nu-i pe gustul domniei sale, fugind ca dracu’ de tămâie de opozanți.
    Conflictul ar putea fi ușor rezolvat printr-o întâlnire a președinților de partid Dan Nica și George Stângă. Dacă nici aceștia nu au astrele aliniate favorabil, Ciolacu și Ciucă par a se înțelege mai bine, la București…

Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns