Amenzi de peste jumătate de milion de lei pentru muncă la negru de la începutul anului

Distribuie articolul

Pentru a depista cazurile de încălcare a legii, inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați au făcut sute de controale. Mai exact, de la 1 ianuarie până în prezent au fost 935 de verificări în teren. Majoritatea neregulilor descoperite reprezintă cazuri de muncă la negru. „Controalele s-au finalizat prin aplicarea unui număr de 1.200 de măsuri care au vizat înlăturarea deficienţelor şi îmbunătățirea activității. Dintre toţi cei 935 de angajatori controlați, 226 au fost sancţionaţi contravenţional, fiind aplicate 305 sancţiuni, din care amenzi de 599.300 de lei. Din această sumă, 490.000 de lei reprezintă amenzile pentru munca la negru. Au fost depistate 60 de persoane care prestau muncă fără a avea încheiat contractul individual de muncă, pentru 49 de persoane s-a aplicat câte o amendă de 10.000 de lei fiecare, iar pentru 11 persoane care au fost găsite la un angajator s-a făcut sesizare penală”, a declarat Ionel Petrea, șeful ITM Galați, în cadrul unei conferințe de presă.

În ciuda controalelor dese, în primele cinci luni anului, la Galați s-au înregistrat accidente de muncă, unele mortale. De asemenea, au fost persoane care au murit la locul de muncă din cauze patologice.

„Ca evenimente de muncă, s-au înregistrat 22 de accidente, din care, din păcate, două mortale. 20 de persoane au avut ca urmare incapacitatea temporară de muncă şi 2 urmate de deces. Statistic suntem sub nivelul înregistrat anul trecut. Îngrijorător este faptul că a crescut numărul morţilor patologice. Sunt salariaţi care mor la locul de muncă, care cad din picioare şi îşi dau duhul în activitatea pe care o desfăşoară din cauze naturale, patologice, motiv pentru care de fiecare dată am reiterat nevoia de a se efectua controale medicale competente pentru a se stabili cu adevărat aptitudinea lucrătorului pentru a-şi desfăşura activitatea la locul de muncă. Mai mult de jumătate dintre evenimentele mortale înregistrate sunt patologice” a precizat inspectorul șef Ionel Petrea.

Reprezentanții ITM Galați au anunțat că vor intensifica verificările. Pe perioada verii, vor fi urmărite în special societățile care au activități în aer liber.

Distribuie articolul

You May Also Like