Alegerile locale din iunie se amână. Află AICI ce decizie a luat Guvernul

Distribuie articolul

Alegerile locale se amână. Ieri, Guvernul a prelungit mandatele actualilor primari și președinți de Consilii Județene din cauza crizei provocate de COVID-19. Miniștrii au aprobat o ordonanță de urgență care prelungește mandatele până cel târziu pe 31 decembrie.

„A fost adoptată ordonanţa de urgenţă privind prelungirea mandatelor pentru autorităţile locale, luând în considerare situaţia extraordinară actuală, impusă de starea de urgenţă, ca urmare a epidemiei cu coronavirus. Guvernul a luat decizia de a prelungi mandatele în curs ale autorităţilor administraţiei publice locale până, cel târziu, la data de 31 decembrie 2020”, a anunțat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă într-o declaraţie de presă susţinută la sfârşitul şedinţei de Guvern.

Alegerile locale vor fi organizate în septembrie sau octombrie dacă se va putea din punct de vedere epidemiologic. Proiectul privind amânarea alegerilor programate în iunie a fost inițiat și redactat de Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul de Interne și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

„Alegerile trebuie să fie organizate într-un context sigur din punct de vedere epidemiologic. Așadar, trei instituții – Autoritatea Electorală Permanentă, împreună cu Ministerul de Interne și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației –  propun un proiect de ordonanță de urgență de prelungire a mandatelor aleșilor locali până cel târziu la 31 decembrie 2020”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan.

Documentul aprobat de miniștri simplifică procedura depunerii candidaturilor. Astfel, partidele politice și candidații vor prezenta o singură listă de susținători și vor depune un număr minim de 25.000 de semnături, câte 500 din fiecare județ și 1000 din municipiul București.

Nu se știe încă ce se va întâmpla cu alegerile parlamentare  programate în noiembrie. Acestea ar putea fi mutate de la finalul anului și organizate fie în același timp cu localele, fie la o dată apropiată de alegerile locale.

Distribuie articolul

You May Also Like