Administrația Galațiului vs. Asociația Galați, Orașul meu

Distribuie articolul

Aşa NU

Galaţiul a ajuns în top. Nu vă grăbiţi a vă bucura, crezând că vreo minune nesperată, dar benefică s-ar fi abătut peste noi! Din păcate, adevărul e sumbru. Umila noastră urbe şi-a castigat locul în clasamentul insalubrităţii.
Un studiu recent realizat de platforma Storia.ro a spus lucrurilor pe nume: avem mari hibe la capitolul curăţenie. Clădiri vechi de patrimoniu lăsate de izbelişte, parcuri scăldate-n bălării, câini comunitari adesea agresivi plimbându-se-n voie pe străzi, etc. sunt doar cateva exemple de murdărie şi dezordine. Toate acestea ne oripilează privirile, zi de zi. Oraşul de la Dunăre n-a mai pastrat nimic din şarmul de altădată.
AŞA NU mai putem spera că vom iesi prea curând din marasmul cu miros pestilenţial de vechi, urât si murdar. Nepăsarea autorităţilor conjugate, e drept, cu insolenţa unor locuitori care ştiu să ceară, dar nu ştiu să păstreze curate locurile pe unde calcă, adăugând şi lipsa aproape generalizată a simţului civic, toate acestea ne-au adus unde suntem astăzi: într-un colţ uitat de lume cu “străluciri” de tinichea.

Aşa DA

Totusi, există şi gălăţeni cărora le pasă.
Asociaţia Galaţi, Oraşul Meu, în parteneriat cu Asociatia Parintilor pentru Ora de Religie, a întreprins constant acţiuni de salubrizare invitând astfel, şi la o trezire a spiritului civic printre locuitori, prin puterea exemplului. De curând, mai mulţi studenţi şi elevi li s-au alăturat într-o acţiune de igienizare a mormintelor unor personalităţi gălăţene din “Cimitirul Eternitatea” pe care autorităţile le-au ignorat ani la rând.
Iată că se poate!

Distribuie articolul

You May Also Like