Adăpostul maimuțelor de la Zoo Galați a costat cât o vilă de lux dar nu poate fi folosit deoarece a fost construit în bătaie de joc!

Distribuie articolul

Se întâmplă la Galați. Adăpostul maimuțelor de la Grădina Zoologică din Pădurea Gârboavele este nefolosit de aproape trei ani deși a costat jumătate de milion de euro. De vină este modul în care au fost construite clădirea și zonele exterioare, fără respectarea standardelor/condițiilor impuse în domeniu.

Pe scurt, adăpostul nu poate găzdui maimuțe deoarece nu are zone de demarcație pentru îngrijitori, rampe și spații suficiente de hrănire, de odihnă și de joacă pentru animale. În plus, în interior sunt probleme cu scurgerile, la exterior trebuie schimbată plasa gardului iar gratiile clădirii sunt inutile.Toate aceste modificări costă între 75.000 de euro și 100.000 de euro.

Complexul maimuțelor a costat 500.000 de euro și ocupă 800 metri pătrați pe care se află un pavilion central, cu zonă de vizitare(parter şi etaj), dar şi patru locuri de joacă în aer liber pentru animale. Adăpostul a fost inaugurat în anul 2015, atunci când a fost finalizată lucrarea de modernizare a întregului parc zoo. Proiectul a fost coordonat de Consiliul Județean în timpul mandatului lui Nicolae Bacalbașa iar problema a fost moștenită de noua administrație.

„În momentul modernizării Grădinii Zoologice care s-a făcut de vechea administrație, fondurile eligibile erau doar pentru extinderea spațiilor, nu și pentru partea de amenajare. S-au căutat soluții, au fost discuții cu alte grădini zoologice din Europa, cu organizații de profil, cu specialiști în fonduri europene. Acum se analizează varianta ca la rectificarea bugetară din vară sau în bugetul de anul viitor să fie prevăzută suma pentru adăpostul maimuțelor de la Zoo Galați”, a explicat Biroul de Presă al CJ Galați.

Culmea, adăpostul este gol deși maimuțele ar putea aduce profit Grădinii Zoo de la Gârboavele. Specialiștii estimează că prin aducerea unor maimuțe numărul vizitatorilor s-ar dubla. În plus, maimuțele pot fi aduse fără nici o cheltuială de la o grădină zoo din Olanda.

„Suntem în contact cu reprezentanții unei grădini zoologice din Olanda. Cei de acolo ne-au promis consultanță gratuită dar ne oferă și familii de maimuțe fără nici o pretenție financiară….Estimez că maimuțele vor ridica numărul de vizitatori și nivelul încasărilor cu cel puțin 50%. Sunt animale care atrag și un alt avantaj este că adăpostul poate fi vizitat tot anul, inclusiv iarna se poate intra în interiorul clădirii”, a declarat Mădălin Șerban, directorul Grădinii Zoologice din Galați.

Conform planului inițial, complexul ar trebui să adăpostească patru familii de maimuțe (20 de exemplare) de tipul cercopitec, babuin, capucin și macac. Din păcate, proiectul este nefinalizat iar maimuțele nu au ajuns la Galați din cauza verișorilor-bipezi ajunși în diverse funcții publice.

Distribuie articolul

You May Also Like