Un accident grav s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, în orașul Galați. O tânără aflată la volan nu a acordat prioritate unui taximetrist și a lovit în plin mașina acestuia. Bărbatul a ajuns la spital, iar femeia este cercetată penal.
Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 00.40, la intersecția străzii Anghel Saligny cu Bulevardul Siderurgiștilor. Cauza accidentului pare să fie „neacordarea de prioritate”, au mai spus polițiștii.
„Din primele verificări cauza este neacordarea de prioritate. Au fost implicate două autoturisme, conduse de o tânără, de 19 ani, respectiv un bărbat, de 38 de ani, care au intrat în coliziune”, au explicat reprezentanții IPJ Galați.
În urma impactului, șoferul a suferit leziuni și a fost transportat la spital, unde a rămas internat. Ambii șoferi au fost testați alcoolscop, rezultatele fiind negative.
În acest caz s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

