A fost recepționat corpul nou al Școlii Gimnaziale „Dimitrie Sturdza” din Tecuci!

Ieri, 22 ianuarie, a avut loc recepția la corpul nou al Școlii Gimnaziale „Dimitrie Sturdza” din Tecuci. Lucrările au vizat schimbarea acoperișului, anvelopare, ferestre noi, instalare pompe de căldură și panouri fotovoltaice, precum și un sistem de ventilație.

„Am recepționat astăzi al doilea obiectiv finalizat prin PNRR, modernizarea si eficientizarea corpului C7 – școala Dimitrie Sturdza Tecuci. Valoarea finală a proiectului a fost de 7.098.693,01 lei, aproximativ 1.400.000 euro”, a afirmat primarul Lucian Costin.

Suplimentar a fost refăcut pavajul din jurul obiectivului. Toate aceste investiții duc la economii importante la facturile de energie, iar banii astfel economisiți vor fi investiți în proiecte educaționale.

În această săptămână se lucrează și la fostul tribunal din Parcul Central- Grădinița 14.

Se toarnă betoane pentru consolidarea clădirii, iar stadiul actual al lucrării a ajuns la aproximativ 6%.

Valoarea contractului este de peste 29.000.000 lei, fonduri guvernamentale nerambursabile.

 

Ai putea fi interesat și de: