A adormit la volan

Distribuie articolul

Polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați, noaptea trecută, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, pe strada Stadionului, din municipiul Galați, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

”La fața locului, polițiștii au stabilit că accidentul a fost provocat de un bărbat, de 40 de ani, din județul Brăila care, pe fondul oboselii, a adormit la volanul autoturismului pe care îl conducea, intrând cu acesta într-un stâlp de iluminat public, de pe partea dreaptă a sensului său de mers. În urma impactului, o minoră, de 10 ani, aflată pe bancheta din spate a autoturismului, a suferit leziuni ușoare pentru care nu a necesitat internarea”, precizează IPJ Galați.

Polițiștii au constatat că bărbatul care a provocat accidentul nu se afla sub influența alcoolului și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuie articolul

You May Also Like