Fierbe Dunărea la Galați. Din cauza schimbărilor bruște de temperatură, nori de aburi s-au ridicat deasupra apei, dând senzația că fluviul clocotește. Autoritățile spun că fenomenul nu reprezintă un pericol pentru navigatori.
Joi dimineață, la Galați, termometrele au arătat cel mult 7 grade Celsius. Asta în timp ce temperatura apei din Dunăre a fost în jur de 20 de grade. Diferența de temperatură a provocat fenomenul spectaculos și deloc periculos pentru navigatori.
„Este un fenomen care apare atunci când sunt schimbări bruște de temperatură. Dunărea fierbe, așa se spune, deoarece apa este caldă și temperaturile au scăzut foarte mult, într-o perioadă scurtă de timp. La Galați apa are 20-21 de grade, iar afară sunt 6, cel mult 7 grade Celsius. Este o diferență mare care provoacă fenomenul. Oricum, nu reprezintă un pericol pentru navigație, nu trebuie să luăm măsuri speciale la nivelul instituției. Comandanții de nave sunt instruiți ca în cazul în care vizibilitatea este afectată să circule cu atenție sporită”, a declarat Dorian Dumitru, directorul AFDJ Galați.
Navigatorii folosesc radarul pentru a evita obstacolele de pe Dunăre astfel încât aburii și ceața nu pun în pericol navigația. Imaginile sunt spectaculoase pentru trecătorii de pe mal.
„Sunt aburii, condensul, apa este caldă, aerul nu. Pentru cineva străin care nu a mai văzut fenomenul este ciudat, dar eu sunt de aici. Este ceva natural pentru mine, pentru o persoană străină nu. Pot zice că este frumos, dar totodată este şi un pic înfricoşător”, a declarat un gălățean aflat pe malul Dunării.
Navigatorii spun că fenomenul de fierbere a Dunării se întâmplă în special toamna și iarna.
VEZI VIDEO AICI
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2023529287669688&id=100000379103959
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1376785312452196&id=100003622215252
Sursa video: FB

