Doi iveșteni și-au bătut un consătean în toiul nopții!

Doi bărbați din comuna Ivești, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat un localnic în vârstă de 32 de ani.

Incidentul ar fi avut loc în noaptea de 5 spre 6 octombrie, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan.

„La data de 6 octombrie, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Liești au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 42, respectiv 52 de ani, ambii din Ivești, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, respectiv complicitate la infracțiunea de lovirea sau alte violențe.

Ulterior, după prezentarea acestora la Judecătoria Liești, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. În urma probatoriului administrat până în prezent, s-a stabilit că în cursul nopții de 5 spre 6 octombrie, în urma unui conflict spontan și pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 52 de ani l-ar fi agresat fizic pe un concetățean, în vârstă de 32 de ani, în timp ce acesta din urmă se deplasa pe strada Stadionului din Ivești.

De asemenea, s-a stabilit că bărbatul de 42 de ani l-ar fi lovit pe acesta cu un obiect înțepător, provocându-i o leziune pentru care victima a necesitat îngrijiri medicale”, transmite IPJ Galați.

 

Ai putea fi interesat și de: