Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar a solicitat organizarea unei întâlniri de lucru cu reprezentanții Ministerului Muncii, Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, la care au fost invitați toți primarii din județul Galați, în vederea clarificării blocajelor apărute în procesul de semnare a contractelor de finanțare aferente proiectului „Furnizarea de servicii integrate în comunitățile rurale – Facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”.
Scopul întâlnirii a fost identificarea cauzelor întârzierilor în semnarea contractelor de finanțare, dar și conturarea unor soluții administrative care să permită deblocarea rapidă a fondurilor și accelerarea implementării proiectului.
„Vorbim despre fonduri externe nerambursabile semnificative – 815 milioane de euro prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, care trebuie gestionate cu responsabilitate și eficiență, dar mai ales utilizate într-un ritm adecvat nevoilor reale din teritoriu.
Este esențial ca aceste resurse să ajungă într-un timp cât mai scurt acolo unde este cea mai mare nevoie – în comunitățile rurale și către persoanele vulnerabile.
Implementarea acestui proiect va contribui la îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate, educație și protecție socială, reducând decalajele existente între mediul urban și cel rural.
În acest context, accelerarea proceselor administrative și consolidarea coordonării instituționale devin condiții esențiale pentru valorificarea integrală a oportunităților oferite de finanțarea europeană și pentru atingerea obiectivelor asumate prin acest program.”, a afirmat prefectul județului, Andreea Anamaria Naggar.

