Ultimii ani au arătat că valoarea amenzilor nu prea mai sperie pe nimeni, că o sancțiune de la 400 la 800 lei este ca o frecție la un picior de lemn, persoanele sancționate recidivând foarte repede.
Din acest motiv, valoarea acestora, pentru anumite abateri a crescut, sperându-se că astfel se vor respecta normele legale de conviețuire.
13 iunie
Ora 20.35 În timpul patrulării pe Aleea Cpt. Gh. Decuseară, polițiștii locali au observat o căruță cu un cal, în urma căreia se întindeau pe o distanță apreciabilă, excrementele animalului. Proprietarul atelajului, B.C.V. (48 ani) din Tecuci, a fost oprit, pus să curețe asfaltul murdărit și sancționat pentru lipsa colectorului de excremente prevăzut de HCL 62/2025 cu 1.500 lei.
14 iunie
Ora 10.10 În autogară, o persoană de sex feminin, B.O. (76 ani) din Toflea, a început să adreseze expresii jignitoare și obscene personalului de serviciu. Patrula care a sosit la fața locului a liniștit-o pe femeie, a sancționat-o și apoi, a îndepărtat-o din zona. Ținând cont de vârsta contravenientei, sancțiunea a fost minimă – 500 lei.
Ora 10.57 Un obicei prost, care ține de educație. Toate marile magazine au locuri de parcare destinate mamei și copilului și persoanelor cu dizabilități, dar mereu acestea sunt ocupate. Nu de multe ori vezi mașini luxoase, care deși sunt locuri libere în parcare, dar mai departe de ușa magazinului, se duc direct pe locurile în cauză, iar din mașină nu coboară un copil sau o persoană cu dizabilități. La fel s-a întâmplat și cu N.V. (48 ani) din Brăhășești, numai că, polițiștii locali tocmai verificau acest aspect. Sancțiunea a fost „actualizată” – 7.000 lei conform HCL 21/2024, la care s-a adăugat și 1.000 lei pentru refuz de legitimare. Poate, acum, când va vedea o parcare cu destinație specială va merge mai departe.
15 iunie
Ora 21.30 Cu toate că afară nu mai era lumină, polițiștii locali încă patrulau prin parcuri și nu fără „folos”. În parcul central, pe o bancă, patru bărbați stăteau la taifas, spărgând de zor semințe și împrăștiind cojile în jurul lor. T.M. (39 ani), H.M. (38 ani), D.N.C. (39 ani), toți trei din Tecuci și F.L.C. (38 ani) din Bârlad au fost puși să strângă mizeria făcută și apoi sancționați conform HCL 62/2025 cu 2.000 lei fiecare. Scump, scump, dar actualizat!
Poliția Locală Tecuci reacționează la fiecare sesizare primită, fie direct de la cetățeni, fie prin intermediul mass-media sau a rețelelor de socializare, despre fapte contravenționale ce pot fi constatate, probate și fundamentate juridic.
Pentru o rezolvare rapidă a acestor probleme, apelați dispeceratul poliției locale la numerele de telefon 0236/813333 sau 0236/814795 și la TelVerde 0800.800.111, disponibile 24/24 ore și o patrulă va sosi în timp optim la locația indicată.

