„Dacă tot e să pierdem, măcar să câștigăm!”, se spune într-un spot publicitar, și, chiar se pliază unu la unu pe situația în care se va afla Ayatollahul PSD Galați.
Acum ceva timp, anunța, cumva ca pe o izbândă personală, trecerea lui Tudose ot Brăila în tabăra socialiștilor.
După cum bine se știe, acesta a intrat în PE pe lista Pro România după ce Victor Ponta, liderul partidului, a renunțat la mandat.
L-a câștigat Nica, chiar dacă Tudose era de drept un bun patrimonial al PSD, având în vedere relația foarte apropiată dintre el și Ciolacu.
Acum, Dan Nica suflă în kefir până-și culege stropii de pe față. A făcut un bine partidului, și mai mult rău sie-și personal. Dar cam așa se joacă uneori bobii în politică.
Candidatul din Regiunea Sud-est va fi Mihăiță Tudose, nominalizat de PSD ca fiind chiar șef de campanie pentru europarlamentare, și deschizător de listă.
Galațiul, al doilea mare județ al regiunii, după Constanța, va rămâne un mare zero barat, pentru că evident, nici PNL nu are vreun personaj în spectacolul in cauză.
Practic, era aproape imposibil ca PNL să impună din Galați pe careva dacă ne gândim cum stau în sondaje în zonă.
Dar, așa cum îl știm pe Nica, acesta nu va rămâne să dea în bobi prea mult, locul prim la parlamentarele din toamnă fiind deja ocupat de el, și poate cine știe, un posibil post de ministru din iarnă, încolo.
Nu-i bai, se găsește ceva și pentru el…
Dar să vedem cum arată lista PSD-PNL, pentru europarlamentare, una, complicată în care se vede de la Poșta Câlnău că s-au făcut mai multe compromisuri între cele două formațiuni politice și totodată s-a mers pe mulțumirea unora spre nemulțumirea altora.
Lista PSD-PNL pentru Parlamentul European:
Mihai Tudose
Rareș Bogdan
Gabriela Firea
Dan Motreanu
Claudiu Manda
Adina Vălean
Victor Negrescu
Daniel Buda
Vasile Dîncu
Siegfried Mureșan
Maria Grapini
Mircea Hava
Gheorghe Cârciu
Gheorghe Falcă
Dan Nica
Acum, parcă n-am vrea să-l bocim prea mult pe Dan Nica (sincer, chiar are cine!), dar activitatea sa în Parlamentul European sigur a fost mult superioară unui Manda, Grapini sau chiar Rareș Bogdan, de exemplu. Dar, știți cum e soarta? Crudă și sforăitoare. Uneori, cu atât mai mult în politică, nu e pentru cine se potrivește ci pentru cine se nimerește…

