O femeie a ajuns marți la spital după ce a fost lovită pe stradă, în Galați, de un banner publicitar smuls de vânt de la locul lui. Vântul puternic a rupt și mai mulţi copaci, iar câteva case au fost deteriorate. Astfel că sute de gălățeni au rămas fără energie electrică.
Județul Galați a fost marți sub Cod galben de vânt puternic, potrivit avertizării meteorologilor.
Femeia de 35 de ani a fost rănită în timp ce se află pe stradă, a anunțat ISU Galați. A fost preluată de un echipaj SMURD. Ea a ajuns la spital cu un traumatism cranian.
Vântul puternic a făcut pagube materiale și în judeţul Galaţi. Acoperişul Casei de Asigurări de Sănătate din oraşul Galaţi a fost avariat în timpul furtunii. La fel și la un bloc din oraşul Tecuci. Tot aici, doi copaci s-au rupt şi au avariat două maşini.
Pentru a limita pagubele în astfel de situații, care se pot repeta în perioada următoare iată și câteva sfaturi transmise de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
- – Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
- – Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.
- – Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.
- – Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.
- – Parcați autoturismele la distanță față de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate

